Seminarele geo-spatial.org: Chișinău 2026

Harapu Mihai-Bogdan

Sunt student al Facultății de Geografie în cadrul Universității din București. Preocupat de geomorfologie și tehnici GIS (lucrez cu multe tehnologii de analiză GIS open-source), pasionat de Cimitirul Șerban Vodă-Bellu.

The speaker's profile picture

Sessions

03-06
15:40
20min
Utilizarea tehnologiilor GIS în cartografierea și valorificarea patrimoniului cultural al Cimitirului Bellu
Harapu Mihai-Bogdan, Musat David Sebastian, Enache Bogdan-Alexandru

Cimitirul Șerban Vodă „Bellu” reprezintă unul dintre cele mai importante spații de patrimoniu cultural și istoric din România, fiind adesea perceput ca un muzeu în aer liber. Lucrarea prezintă modul în care tehnologiile GIS pot fi utilizate pentru cartografierea, analiza și valorificarea patrimoniului cultural din cadrul acestui sit funerar urban, cu scopul de a sprijini atât documentarea, cât și promovarea turistică a acestuia.

Studiul se bazează pe colectarea și integrarea datelor din surse bibliografice, observații de teren, chestionare și interviuri, urmate de prelucrarea și analiza acestora în medii software GIS precum QGIS, ArcGIS Pro, Google Earth Pro și QField/My Maps. Au fost realizate hărți tematice privind localizarea monumentelor funerare reprezentative, distribuția atracțiilor culturale, accesibilitatea și starea infrastructurii turistice, precum și propuneri de trasee tematice pentru vizitare.

Rezultatele evidențiază rolul esențial al aplicațiilor GIS și al utilizării datelor digitale în organizarea informației spațiale și în creșterea atractivității turistice a patrimoniului funerar. Lucrarea demonstrează că instrumentele geospațiale pot constitui o bază solidă pentru dezvoltarea unor soluții cartografice interactive și replicabile, utile în managementul și valorificarea durabilă a siturilor de patrimoniu cultural.

Prezentări orale
Sală de conferință Centrul Clasa Viitorului