Seminarele geo-spatial.org: Chișinău 2026

Cronică personală a istoriei teledetecției din România
03-06, 09:40–10:20 (Europe/Bucharest), Sală de conferință Centrul Clasa Viitorului

Această prezentare oferă o perspectivă personală asupra istoriei teledetecției în România, analizată prin prisma experienței directe a autorului și plasată în contextul mai larg al evoluțiilor globale. Sunt trecute în revistă momente-cheie din dezvoltarea domeniului, de la primele utilizări ale imaginilor satelitare în România în anii ’70 la transformările profunde de după 1990 și până la aplicațiile actuale bazate pe analiză avansată a datelor și inteligență artificială.
Prezentarea urmărește tranziția teledetecției de la utilizările inițiale, marcate de un puternic caracter militar, către un domeniu preponderent experimental și academic, cu acces limitat la date și infrastructură și apoi la unul operațional, integrat în programe europene și utilizat în mod curent pentru monitorizarea mediului, a infrastructurii și a teritoriului.
Sunt discutate rolul instituțiilor, al cooperării internaționale și al deschiderii către inițiativele europene în consolidarea competențelor și a comunităților profesionale din regiune. Autorul, activ în domeniu încă din anii ’80, implicat în activități și proiecte ale Agenției Spațiale Europene începând cu 1991 și fondator al companiei TERRASIGNA în 2007, a contribuit direct la dezvoltarea operațională a teledetecției în România după 1990. Prezentarea îmbină analiza istorică cu reflecții profesionale și considerații privind evoluțiile viitoare ale domeniului cu relevanță pentru spațiul academic și aplicativ din regiune.