Crop360, exemplu de aplicare SIG și Teledetecție în Agricultură
06-07, 15:00–15:20 (Europe/Bucharest), Amfiteatrul de Geografie – Sala 43

Platforma Crop360 este un exemplu de aplicare a tehnologiei SIG pentru planificarea și gestionarea suprafețelor cultivate, respectiv utilizarea teledetecției pentru urmărirea evoluției culturilor pe întregul ciclu de viață.

Crop360 este o platformă digitală cuprinzătoare, care poate ajuta fermierii să-și gestioneze operațiunile mai eficient, să-și crească productivitatea și să-și reducă costurile printr-o serie de funcționalități, precum:
1. Planificarea culturilor: Permite fermierilor să planifice culturile lor cu ușurință, importând datele culturilor declarate la APIA, respectiv completându-le prin vectorizare cu parcele care nu fac obiectul declarației APIA.
2. Urmărirea culturilor: Oferă o imagine de ansamblu asupra progresului culturilor cu ajutorul indecșilor de vegetație și umiditate calculați pe baza imaginilor multi-spectrale Sentinel2.
3. Alerte în timp real: Notifică fermierii cu privire la probleme potențiale, cum ar fi bolile plantelor, dăunătorii sau stresul hidric.
4. Localizarea flotei: Permite urmărirea locației utilajelor agricole în timp real.
5. Gestionarea operațiunilor: Facilitează gestionarea contractelor de arendă, a stocurilor de substanțe chimice și a altor operațiuni agricole.