Bogdan Grama
Bogdan Grama este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București. Face parte din echipa Geo-Spatial.org și este OSGEO Charter Member. În prezent, activează ca analist și dezvoltator de aplicații GIS la Soft Business Union, București. Domeniile sale de interes includ sistemele informaționale geografice (GIS), infrastructurile de date spațiale (SDI), bazele de date spațiale și dezvoltarea de software GIS, iar în ultimii ani s-a concentrat în mod special pe aplicațiile LiDAR terestru în domeniul forestier.

Sessions
APIA LPIS-CF Editor este o aplicație WebGIS destinată digitizării și actualizării categoriilor de folosință agricolă, parte a Sistemului Informatic al APIA (SI-APIA). Platforma permite editarea interactivă a acestor categorii în cadrul sistemului LPIS (Land Parcel Identification System), oferind instrumente moderne pentru desen, clasificare tematică, validare topologică și integrare cu cererile de plată depuse de fermieri.
Soluția este dezvoltată integral pe o arhitectură open-source, utilizând componente precum MapServer, MapProxy, OpenLayers, Node.js, Angular, PostgreSQL și PostGIS. Această abordare garantează interoperabilitate, scalabilitate și costuri reduse, constituind un cadru flexibil pentru dezvoltări ulterioare.