Seminariile geo-spatial.org: Timișoara 2023

Istorii rescrise de la fostul mal al Mării Negre – noi mărturii geo-spaţiale despre situl arheologic de epocă romană târzie de la Dunavăţu de Sus
11-24, 10:40–11:00 (Europe/Bucharest), Amfiteatrul A13

Situl arheologic de la Dunavăţu de Sus a fost semnalat de Pamfil Polonic încă din secolul al XIX-lea, în apropiere de valul care înconjura fosta aşezare a cazacilor, Sicia zaporojeană. Însă noile date geo-spaţiale, imagini aeriene scoase din arhivă datând din 1977, au relevat lucruri cu totul deosebite. Utilizarea teledetecţiei şi a mijloacelor GIS pun într-o nouă lumină siturile arheologice peste tot în lume. Situl studiat din comuna Murighiol nu face excepţie, coroborarea datelor arheologice mai vechi existente, precum şi a imaginilor aeriene istorice, dar şi validările din teren confirmă toate acestea. Situl arheologic de epocă romană Dunavăţul de Sus are o localizare diferită faţă de cea înregistrată în Registrul Arheologic Naţional, însă gestiunea administrativă locală nu face decât mai dificilă validarea şi valorificarea acestuia, în contextul unei regiuni arheologice tot mai căutate şi relevante pentru înţelegerea strategiei romano-bizantine în aria Peninsulei Dunavăţ.

See also: Prezentare (4.1 MB)

Bogdan Olariu este în prezent asistent universitar doctor la Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti, unde are ca principală preocupare studiul impactului uman în ariile protejate din mediul montan, explorând diverse aplicaţii de GIS, teledetecţie şi cartografie. Totodată este cercetător - colaborator în cadrul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" unde dezvoltă explorarea arheologică prin mijloace GIS.

Arheolog la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan București, responsabil stiintific al santierelor Troesmis (Turcoaia, TL) si Murighiol (TL). Specializare in arheologie clasica si arheologia provinciilor romane la universitatile din București, Bonn si Koeln. Pentru numeroase proiecte de cercetare utilizez materiale cartografice, fotografii aeriene si satelitare si instrumente GIS, fiind interesata de aplicatii eficiente si economice, utilizate pentru colectarea, gestionarea si analiza datelor in beneficiul cercetarilor arheologice interdisciplinare.