Seminarele geo-spatial.org: Timișoara 2024

Sistemul Românesc de Determinare a Poziției ROMPOS – Servicii de poziționare GNSS și produse furnizate
11-22, 15:10–15:30 (Europe/Bucharest), Amfiteatrul A13

ROMPOS este un sistem românesc de determinare a poziției prin care se asigură poziționări precise în sistemul de referință și coordonate european ETRS89. ROMPOS se bazează pe sisteme de navigație prin satelit (GNSS – Global Navigation Satellite Systems) incluzând GPS, GLONASS, Galileo și BeiDOUBei precum și pe rețelei naționale de stații GNSS permanente (RNSGP). Prin intermediul acestui sistem se furnizează diferite tipuri de servicii, produse și informații, cum ar fi servicii de poziționare în timp real, înregistrări de la stațiile GNSS permanente, stabilitatea antenelor stațiilor GNSS permanente în timp etc.

See also: Prezentare (9.7 MB)

Dr. ing. Puia Mihaela Simina este consilier cadastru gr. I A în cadrul Centrului Național de Cartografie, Serviciu Geodezie și ROMPOS. În activitatea sa a reușit să obțină rezultate pe mai multe direcții de cercetare, rezultate care s-au concretizat în publicarea de articole în anumite publicații de specialitate. Activitatea de cercetare a început cu studiile doctorale în anul 2010. Pe parcursul perioadei de pregătire și cercetare a analizat situației actuale a serviciilor oferite de sistemul național de determinare a poziției (ROMPOS) și stabilirea unor posibilități de îmbunătățire și dezvoltare a acestora, luând în considerare, pe de o parte sisteme similare din alte țări, iar pe de altă parte standarde și norme impuse de organizațiile în domeniu. De asemenea pentru extinderea zone de acoperire cu servicii ROMPOS a susținut ideea schimbului de date cu țările vecine. O deosebită atenție s-a acordat necesității de prelucrare a rețelei naționale de stații GNSS permanente, prin utilizarea unui soft științific de prelucrare și analiză, în conformitate cu cerințele EUREF.
În cadrul Centrului Național de Cartografie este nominalizată să participe în cadrul unor proiecte ce vizează: cercetare în domeniile geodezie, gravimetrie și dezvoltare de tehnologii noi, proiectare și expertizare, scriere de proiecte de cercetare, avizarea și recepția lucrărilor de geodezie, cartografie, fotogrammetrie, teledetecție și aerofotografiere.
Din 2023, de când lucrează ca și consilier cadastral în cadrul Centrului Național de Cartografie, activitatea sa se axează pe monitorizarea și dezvoltarea Sistemului Românesc de Determinare a Poziției.